Recunosc cu sinceritate că, în momentul în care am început să citesc cartea Zâtul a Tatianei Tolstaia nu mi-a plăcut şi acest lucru a fost din cauză că nu am înţeles de la început ce dorea exact autoarea să transmită cititorului. Ştiam că voi avea de citit cartea pentru cursul de Literatură rusă contemporană şi pentru că era prima data când citeam ceva scris de această autoare eram foarte curioasă să descopăr stilul abordat de aceasta. În plus, titlul era foarte bizar şi suna şi foarte interesant – zâtul.
Când am deschis romanul şi am citit primele pagini nu am înţeles mai nimic. Mă întrebam foarte derutată de ce ar vrea cineva să scrie un roman despre un popor de guguştiuci. Nu înţelegeam legătura dintre acele creaturi ciudate cu tot felul de urmări şi misteriosul zât. Aşa că, am renunţat, am închis cartea şi multe zile nu am mai deschi-o. După ceva timp am zărit-o undeva, aşezată frumos în raft, şi iarăşi m-a tentat. Chiar îmi doream să descopăr acel zât şi totodată misterul din spatele cărţii, îmi doream să trec dincolo de copertă şi de poporul de guguştiuci şi să pătrund în substratul textului.
Am căutat informaţii despre autoare, pentru că aveam doar o foarte vagă idee în legătura cu Tatiana Tolstaia şi deodată, o rază de lumină - cartea a fost scrisă după catastrofa de la Cernobîl, iar autoarea a avut nevoie de mai bine de 14 ani pentru a duce la sfârşit romanul. În momentul acela m-am reîntors la roman şi am început să citesc cu atenţie. Lucrurile începeau să iasă din ceaţă şi aveau sens şi pentru mine. Am înţeles ce este cu poporul de guguştiuci şi cu urmările lor stranii, a început să mă fascineze şi nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o. Ajunsesem deja la ultima pagină şi îmi doream să aflu deznodământul: cine sau ce este cu adevărat acest zât? Şi nu am aflat de la autoare ce reprezintă misteriosul zât, nu am aflat care este răspunsul mult dorit, pentru că finalul romanului este unul liber, aşa cum însăşi autoarea ne îndeamnă: „pricepe cum oi putea!”
Romanul mi s-a părut de-a dreptul fascinant, cu toate că recunosc că se termină destul de brusc...dar, pentru mine a fost suficient pentru a-l alege ca subiect pentru lucrarea de licenţă, şi nu am regretat nici măcar o clipă alegerea făcută!
Tot ce pot spune este că, fără nici o îndoială Zâtul este o critică acidă adusă celor ce se află la putere însă, este direcţionata mai ales asupra poporului rus, popor care este rugat şi îndemnat de autoare să se trezească, să lase toate temerile la o parte şi să facă o schimbare!
Zâtul este o utopie tipică rusească, o utopie care critică societatea rusească şi problemele ei, probleme create mai ales de conducători. Pe scurt, din punctul meu de vedere, această carte este o capodoperă care merită să fie citită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu